Detoxifierea hepatica, curatirea ficatului

Este la mare moda detoxifierea unor  organe, si nu stiu de ce oamenii se preocupa in special de eliminarea toxicelor din ficat si colon, desi rinichiul este unul dintre cele mai impostante filtre ale roganismului, iar reziduuri toxice se depun semnificativ si in piele sau grasime.Daca citesti pe net despre detoxifiere, se pare ca a-ar fi descoperit  sute de metode de detoxifiere, toate fiind .. cele mai bune si cu eficienta totala,  acestea absorb mizeriile din corp si le elimina (cum??) si… gata, ai organul nou.

Incercati sa cautati pe net metode de detoxifiere si veti gasi ca te poti detoxifia cam.. cu orice

  • Detoxifiere cu apa de diferite  feluri – alcalina, acida, neutra, fiarta, calda, sarata, vie, rece (arde caloriile, face bine la ten, celeulita, par, slabeste)
  • Detoxifiere cu orez, ovaz sau grau, incoltit sau nu
  • Detoxifiere cu .. pamant diatomeec
  • Detoxifierea cu coriandru si chlorella
  • Detoxifiere cu lamaie
  • Detoxifiere cu usturoi
  • Detoxifiere cu telina
  • Detoxifiere cu sucuri
  • Detoxifiere cu argila
  • Detoxifiere cu sare de mare
  • Detoxifiere cu lichide
  • Detoxifiere cu ceai
  • Detoxifiere cu ceapa pusa in sosete
  • Detoxifiere cu carbune activat
  • Detoxifiere cu zeolit
  • Detoxifiere cu alimente crude
  • Detoxifiere cu ajutorul Arhanghelului MIhail
  • Detoxifiere cu patrunjel
  • Detoxifiere cu ananas
  • Detoxifiere cu sare amara
  • Detoxifiere cu cafea verde
  • Detoxifiere cu stafide
  • Detoxifiere cu sirop de artar
  • Detoxifiere cu suc de sfecla rosie
  • Detoxifiere cu turmeric
  • Detoxifiere cu ioni negativi
  • Detoxifiere cu supa verde
  • Detoxifiere cu suc de struguri
  • Detoxifiere cu ulei de masline si lamaie
  • Detoxifiere cu varza  murata
  • Detoxifiere cu miere
  • Detoxifiere cu clisme diferite
  • Detoxifiere cu armurariu
  • Detoxifiere cu papadie
  • Detoxifiere cu urzica

Incerati sa cautati pe net, si veti gasi ca fiecare dintre metodele mai sus mentionate este cea mai buna metoda de  detoxifiere.

Si nu am luat in calcul decat metodele … naturiste sau naturale.. dar exista sute de preparate “naturiste” care evident nu sunt toxice tocmai din aceasta cauze, si care de detoxifiaza organismul 100% .. definitiv.

Cine recomanda cure de detoxifiere? Cat dureaza o cura de detoxifiere? Ce rezultate ai dupa detoxifiere?

De detoxifiere nu se ocupa medicii, ci alte persoane. Cele mai credibile persoane care se ocupa de detoxifiere sunt … vedetele ocazionale, pentru ca daca esti vedeta, este evident ca te pricepi si la detoxifiere, altfel cum ai fi ajuns vedeta?

Curele de detoxifiere recomdate pe net au durate extrem de diferite, de la  3 zile, 7 zile sau  10 zile, pana la cura de detoxifiere permanenta.

Toate curele de detoxifiere au rezultate uimitoare, prelungind viata, inlaturand oboseala, respiratia urat mirositoare, petele de pe limba, piele si ochi, crescand pofta de mancare si de viata, performantele la serviciu si acasa, inlaturand iritabilitatea, , grasime de pe burta, fese (sau unde mai exista grasime care va deranjeaza), cercanele, hemoroizii si parazitii intestinali, pietrele de la fiere si rinichi, va creste parul pe cap – dar nu si pe fata sau picioare, acesta cade), si dispar kilogramele de reziduuri care zac uitate de zeci de ani in colturile colonului (care .. nu are colturi, si se evacueaza total la prima diaree dupa ce ai mancat …. pere, prune sau  inghetata). Tot aceste cure inlatura dureri de cap, migrenele, acneea,  pielea uscată, negii, lipoamele si fibroamele, balaonarea, durerile de coloana, racelile permanente, unghiile nu se mai rup, nu mai transpiri . .deloc si nu mai faci alergie.

Toate cele scrise mai sus sunt luate de pe net, nu inventate de mine (eu nu cred in curele de detoxifiere si nu am vazut -inca- o persoana care sa aiba nevoie de o astfel de cuta, dar mai am timp)

Cine scoate substantele toxice din organism?

Ideea ca in organism apar si substante toxice care trebuiesc eliminate, i-a venit .. organismului, care chiar depisteaza aceste toxice si chiar are sisteme complexe de eliminare si neutralizare a lor.

In mod normal substantele toxice pot fi eliminate din organism pe mai multe cai

  • Prin transpiratie

    detoxifierea hepatica

  • Prin metabolizare in ficat si eliminare apoi prin bila
  • Prin metabolizare in ficat si eliminare apoi prin rinichi
  • Prin eliminare prin saliva
  • Prin eliminare prin fecale
  • Prin respiratie

Ficatul este un organ extrem de complex, rolul ficatului in organismul uman fiind de a face netoxice substantele toxice din organism, apoi le elimina prin bila in intestin.

O substanta toxica ajunsa la ficat este ori metabolizata, ori stocata aici.

Intoxicatia cu alcool (betia) trece rapid, deoarece alcoolul este metabolizat de ficat; nu este stocat in ficat, care se imbacseste cu alcool. Daca ficatul s-ar „imbacsi” cu toxice (grosolon spus) – cum este  cazul cirozei hepatice in faza finala, omul moare rapid. Fara un ficat care sa functioneze, nu se traieste decat cateva zile!.

Cum se face detoxifierea ficatului?

„Curatirea ficatului” nu exista nici cu medicamente, nici cu ceaiuri, nici cu aparate

Exista doar posibilitatea inlocuirii functiei ficatului cu aparate de tip similar cu cele cu care se face dializa renala, sistemul se numeste MARS, iar o sedinta costa cam 1500 euro (se si numeste „dializa hepatica„). Este un fel de „detoxifiere” reala a organismului (nu a ficatului), prin filtrarea sangelui printr-un sistem de membrane si albumina umana care ajuta la indepartarea reziduurilor pe care ficatul bolnav nu le-a putut elimina (Dr Ditoiu).

Daca chiar sunteti tentat sa incercati „curatirea ficatului”, si chiar nu stiti cum functioneaza ficatul, inainte de a da banii (evident acesta este scopul principal al celor care promit aceasta manevra), ar trebui sa va puneti cel putin urmatoarele  intrebari simple:

  • cum au trait oamenii fara sa-si „curete” periodic ficatul?
  • pe ce criterii credeti ca cel care vinde „curatitoare ale ficatului” a ajuns la concluzia ca ficatul dvs chiar trebuie curatat?
  • cum traiesc oamenii care nu fac curatirea ficatului, de ce nu mor rapid ?
  • cum traiesc animalele fara „curatirea ficatului”; ati da animalului dvs un produs de detoxifiere?
  • este necesara aceasta curatenie?
  • unde stau in ficat mizeriile ce trebuiesc curatate: in celule (acestea ar muri), intre celule (ar trece in sange) , in vase (ar trece in tot organismul), in canalele biliare (ar trece in intestin si s-ar elimina prin fecale), altundeva?
  • daca ati taiat vreodata un ficat de porc sau pui, ati vazut undeva mizerii, sau ati vazut o structura omogena, cam de aceeasi culoare, curge din el puroi, praf, microbi, ceva negricios, sau doar sange?
  • se poate face „curatirea” fara verificare medicala anterioara, sau.. oricum este necesara, asa ca de ce sa mai verifici? la masina schimbati piesele sau curatati  rezervorul in care stagneaza motorina asa … ca ati vazut reclama la piese, sau doar daca trebuie sa le schimbati
  • daca chiar se face „curatirea” ficatului (presupunand ca exista posibilitatea acestei curatiri..) ar putea exista unele efecte secundare? Daca degresati excesiv un rulment, motorul unei masini sau o pompa, ele NU VOR FUNCTIONA MAI BINE ci mai prost, pentru ca nici curatirea excesiva nu face bine.
  • de ce trebuie facuta numa curatirea ficatului si nu si  ..ungerea (gresarea) ficatului ca sa mearga „uns”
  • de ce metoda de „curatire” nu este aplicata de medici, ci doar de cei ce vand pe net si sosete sau suc?
  • daca cineva v-ar spune sa „curatiti” hardul calculatorului cu o solutie , pentru a-i imbunatati performantele, chiar ati crede?
  • cred ca fiecare dintre noi a luat de pe net diverse programe anti…. spam, worm, virus, etc, care s-au dovedit ulterior ca nu numai ca nu faceau ce zieceau dar chiar faceau rau; si erau gratis;  probabil v-ati ars cu solutii care curatau haina sau camasa, dar de fapt o patau mai rau;
  • credeti exista cineva in lume care vrea sa faca bine omenirii curatindu-i organele, sau vrea sa-si faca bine sie-si vanzand orice?
  • daca cineva va cere bani pentru ceva ce nu sunteti sigur ca este util, merita sa dati banii?

Curatirea colonului ?

Evacuarea colonului se face instinctiv iar accelerarea sa prin diferite substante, deci provocand diaree  nu este necesara in mod obisnuit. Stiti probabil ca spalarea exagerata a parului de grasimea lui protectoare naturala il strica, sau spalarea exagerata a pielii sau vaginului duce la acelasi efect (dr Ditoiu).

Si in cazul colonului  evacuarea intempestiva a materiilor fecale in scop de “curatire”, indiferente de metoda de curatire, duce la evacuarea florei bacteriene normale a intestinului care sigura echilibrul acestui segment intestinal, si care apoi trebuie repopulat prin diferite metode, uneori fiind nevoie chiar de transplant de materii fecale..

Se stie ca uneori, datorita tratamentului cu antibiotice, flora microbiana a intestinului este afectata si trebuiesc uneori luni de  eforturi pentru a o aduce la normal (Dr Ditoiu).

Afectarea florei intestinale se intalneste si la cei care evacueaza intestinul prea des si mult din diferite motive (boli, medicamente, alimentatie inadecvata, etc):

  • Boli care sunt insotite de diaree frecventa  pancreatita cronica,  enterocolita cronica,colita de antibiotice
  • Administrare de laxative in exces, sau raspuns excesiv la laxative
  • Intoleranta la unele alimente (lactoza de exemplu) insotita de scaune frecvente
  • Alimentatie care da scaune frecvente (prea dulce, prea sarata, cu microbi)

Organismul uman isi creeaza de-a lungul vietii un micromediu interior care sa ii asigure o buna functionalitate.

Secretia normala din interiorul colonului este formata din

  • Bacterii care ajuta la fermentatia si putrefactia alimentelor si produc unele vitamine;  prin existenta lor si substantele pe care le produc aceste bacterii saporfite (nedauanatoare organismului) nu permit altor bacterii sa se inmulteasca in colon
  • Enzime secretate pe tot parcursul tubului digestive in cavitatea bucala, stomac, duoden si intestinul subtire
  • Ioni – potasiu, clor, sodiu, calciu, etc
  • Vitamine produse de bacteriile din intestin (aici este locul de producere a numeroase vitamine sub influenta florei microbiene intestinale)
  • Substante de aparare a mucoasei intestinale (anticorpi de pe suprafata mucoasei intestinale, leucocite, etc)

Deseori, bolile sau medicamentele dau tulburarea acestui micromediu, iar majoritatea simptomelor sunt date tocmai de aceasta dereglare.

In aceste conditii, se pune intrebarea daca chiar merita sa-ti dereglezi un intestin care a ajuns la o anumita stabilitate in ani de zile, pentru.. nimic.

Poate doar ca sa cresti vanzarile celor care produc aceste preparate, si apoi sa .. furnizezi material medicilor pentru reechilibrarea micromediului intestinal.

Detoxifierea organismului este necesara?

Lucrurile stau cu totul altfel dace ne referim la detoxifierea ficatului , colonului sau organismului in totalitate.

Asa cum defecare inseamna eliminarea fecalelor, dezorganizare = eliminarea organizarii, decopertare = eliminarea acoperamantului, si detoxifiere inseamna eliminarea toxicelor.

Daca vrei sa nu incarci organismul cu toxice, trebuie sa le elimini din alimentatie sau aerul respirat (cele doua cai fiind principalele surse de aport de substante pentru organism – Dr Ditoiu). Lucrurile par relativ simple, dar deoarece sfaturile simple nu aduc profit nimanui, unii au trecut de la aceasta metoda simpla si logica, la aceea de a elimina toxicele recomandand introducerea in organism a altor substante… toxice (potential).

Practic detoxifierea organismului in varianta naturala si originala, inseamna a elimina din alimentatie sau mediu toxicele cunoscute sau potentiale care pot intoxica organismul:

  • poluarea atmosferica (fum de esapament, industrial, tutun, etc)
  • alcool
  • droguri/ medicamente
  • grasimi animale (cele mai toxice substante sunt solubile in grasimi)
  • proteine animale in exces
  • zaharuri rafinate
  • cafeina
  • indulcitorii artificali
  • conservantii alimentari
  • pesticidele si alte chimicale continute de unele legume si fructe
  • hormonii continuti in unele preparate din carne
  • apa contaminata/poluata
  • prelucrarea termica potential producatoare de toxice (prajirea, afumarea, arderea)

Favorizarea eliminarii toxicelor  .. normale din organism poate fi sustinuta prin alte masuri simple (Dr Ditoiu):

  • Consumul normal de apa pentru „spalarea”  rinichiului (principala cale de eliminare a toxicelor), dar si organismul produce apa proprie prin diferite reactii chimice
  • Consumul normal de legume si fructe necontaminate, care aduc vitaminele necesare reactiilor chimice care participa la detoxifierea metabolica din ficat
  • Viata si munca in medii cu atmosfera nepoluata, care furnizeaza oxigenul necesar reactiilor chimice mentionate

Restul este castig pentru unii si suprasolicitarea inutila si scumpa a organismului pentru altii. Cum s-ar zice si intoxicat, si… nedetoxifiat si cu banii luati.

Care este cel mai bun tratament si regim pentru ficat, rinichi sau   detoxifiere??

Pentru a recomanda un tratament in orice boala este necesara in primul rand stabilirea diagnosticului, gasirea cauzei bolii.

In privinta tratamentelor medicale, nu exista tratament bun si tratament rau, exista scheme de tratament corecte in fiecare boala, chiar mai multe scheme corecte pentru aceeasi boala. Problema este ca fiecare bolnav are anumite caracteristici, anumite.. sensibilitati care fac ca o schema de tratament corecta sa i se potriveasca mai bine, iar alta mai putin bine.

Medicul dvs  curant trebuie sa aleaga schema care vi se potriveste cel mai bine. Pentru a recomanda aceasta schema terapeutica potrivita si un regim alimentar personalizat unui anumit bolnav, medicul este ajutat de lucrurile pe care le-a invatat in cei 6 ani de facultate, in anii de rezidentiat, de datele teoretice din studiile clinice, dar si mai mult il ajuta experienta sa medicala (ca de altfel in orice alta meserie) si luarea in calcul a tuturor caracteristicilor bolnavului pe care il consulta.

Chiar si regimul alimentar trebuie sa fie personalizat, el fiind diferit la diferiti pacienti (vad la consultatie pacienti care au tinut regim de pe net, fara o ameliorare semnificativa a simptomelor).

Aveti alaturat un model de regim alimentar personalizat pe care il recomand pacientilor pe care ii consult, este un exemplu fara nici o legatura cu articolul de fata.

Despre mine

Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian,absolvent  in 1982 al Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi cu media generala 10, sef de promotie pe tara,in prezent specializat in gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva.

Am peste 37 de ani de practica medicala, incepand cu stagiatura de 3 ani in Bucuresti in diferite spitale, apoi 3 ani de medicina de familie la tara,  au urmat 3 ani de rezidentiat in medicina interna, apoi  3 ani de rezidentiat in gastroenterologie, dupa 5 ani primariat in medicina interna apoi  dupa alti 5 ani primariat in gastroenterologie. In paralel am facut diferite supraspecializari in endoscopie digestiva,  asistent universitar 11 ani prin concurs, apoi sef de lucrari 18 ani tot prin concurs si terminand cu doctoratul.

Am cca 30  de ani de experienta medicala in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale

Am tot cca 30 de ani  de  activitate didactica la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind studentii la medicina, medici rezidenti si specialisti

De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent)

Unde lucrez acum?

Din luna iunie 2019 am hotarat sa renunt sa lucrez in sistemul de stat si am trecut in cel privat,  am un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in clinica Sante Bucuresti.

Aici vad pacienti cu boli digestive, hepatice, bilire, pancreatice , etc, unii nu au diagnostic, altii au un diagnostic dar vor o a doua opinie medicala, dar aici vin si o parte din cei peste 100.000 de pacienti pe care i-am tratat la spitalul Fundeni  fiind urmariti de mine in continuare (la Fundeni nu ii trata spitalul ci tot eu). Este evident ca in privat nu sunt cozile, balamucul si lungile perioade de asteptare din spital, tocmai de aceea m-am decis sa lucrez in privat in conditii …. normale.Lucrand numai in privat, consultul se poate face in una-trei zile de la programare (la spital ajunsesem la 3 -4 luni de aspteptare, si in privat era cam tot asa).
Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina

Daca  totusi aveti nevoie  de experienta mea pentru o a doua opinie medicala pentru problemele dvs de sanatate, puteti solicita o programare la consultatie la numarul de telefon de pe site 0758 751 841,  sau direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil. In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web

Aici puteti posta un comentariu referitor la tema articolului de mai sus

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Programare
Adresa clinicii
%d blogeri au apreciat: