Daca aveti fisura anala este bine sa stiti urmatoarele:
– Fisura anala este o ruptura a mucoasei anale situata de obicei in spatele orificiului anal
– Fisura anala poate da durere si sangerare
– Diagnosticul de fisura anala se pune prin examinare locala
– Fisura anala se vindeca greu fara tratament
– Tratamentul fisurii anale este de obicei cu medicamente, se opereaza foarte rar.
Ce este fisura anala
Fisura anala este o mica ruptura a mucoasei situata la nivelul canalului anal, de obicei dureroasa si uneori sangeranda.
De ce apare fisura anala
Cauza exacta a aparitie unei fisuri anale poate sa nu fie depistata.
Sunt mai multe situatii in care poate sa para o fisura anala:
- Traumatism local (neprevazut, medical, sexual, etc)
- Nasterea (femeile dupa nastere pot face fisuri anale)
- Circulatia locala proasta (la varstnici)
- Iritatie locala – de exemplu prin lipsa de igiena
- Scaune foarte tari cu distensia mare a orificiului anal
- Diaree persistenta- irita mucoasa anala
- Boli inflamatorii perianale – sifilis, sancru, gonoree, herpes
- Alimentatia cu fibre in cantitate redusa care duce la constipatie
- Operatii anterioare pe canalul anal (de hemoroizi, abces, etc)
- Cresterea tonusului (hipertonia) sau grosimii (hipertrofia) sfincterului anal intern (muschiului ce strange orificiul anal)
- Sexul anal
- Clismele repetate ce pot rani canalul anal
- Determinarea temperaturii prin introducerea rectala a termometrului
- Leucemie
- Tuberculoza
- Piercingul anal – vezi imagine
Fisura anala poate sa apara si la femei si la barbati, de obicei persoane tinere sau de varsta medie. Nu s-a constatat o legatura intre profesie si fisura anala.
Localizarea fisurii anale
Fisura anala este localizata in 90% din cazuri in partea posterioara (din spate) a orificiului anal, care este mai prost hranita cu sange, in celelalte cazuri fiind localizata anterior sau lateral. 2% dintre pacientii cu fisura anala au doua fisuri , si anterioara si posterioara.
De remarcat ca 99% dintre fisurile anale la barbati apar posterior, si 90%, in cazul femeilor (doar 1% dintre barbati au fisura anala anterior orificiului anal)
Fisura anala apare lateral in cazul celor cu boli inflamatorii intestinale (boala Crohn), boli cu transmitere sexuala, SIDa sau cancer.
Fisura anala doare?
Cele mai importante simptome ale fisurii anale sunt:
- Durerea accentuata de scaunul tare; durerea poate dura minute sau ore, datorita acestei dureri, pacientul evita sa iasa cu scaunul , apare – sau se accentueaza- constipatia, iar urmatorul scaun tare rupe din nou fisura si da dureri si mai mari
- Sangerarea, apare in peste 70% din cazuri, se manifesta ca pata de sange pe hartia igienica, sau chiar picatura de sange ce se scurge dupa scaun. Sangerarea nu este mare, dar poate speria pacientul.
- Prurit (mancarime) anal
- Uneori puroi in zona anala
- Urinare dificila, datorita iritatie locale date de fisura
Fisura anala diagnostic
Diagnosticul de fisura anala il putem pune prin examinarea regiunii anale si tuseu rectal, care poate fi dureros. Destul de des, fisura anala poate fi insotita de o „creasta” de tesut, care uneori indica si locul fisurii (este la baza ei). Aceasta formatiune este un granulom reactiv la inflamatia cronica locala data de fisura.
Fisura anala se vindeca?
Durerea locala pe care o da o fisura anala, face ca muchiul ce strange canalul anal sa se stranga si mai tare, iar aceasta accentueaza durerea, iar pe de alta parte strange vasele de sange din zona anala, facand vindecare dificila sau imposibila. Vindecarea unei fisuri anale fara tratament poate dura mai multe luni, sau poate sa nu apara.
Cum arata o fisura anala?
Aveti alaturi cateva aspecte de fisura anala.
Este grav sa ai fisura anala?
Fisura anala nu reprezinta o boala grava, nu este mortala, dar este foarte dureroasa si impiedica viata normala.
Este extrem de important de stabilit daca este vorba de o simpla fisura anala, sau exista si o boala cauzala a fisurii (din cele mentionate anterior).
Daca nu se vindeca in 4-6 saptamani, fisura anala este considerata cronica, iar vindecarea sa este mai putin probabila si recidiva mai frecventa, prin patrunderea in profunzime si iritarea sfincterului anal intenr.
Ce faci cand ai fisura anala?
Diagnosticul de fisura anala este relativ simplu, dar el trebuie pus de medic.
Exista riscul ca fisura sa fie asociata cu una din bolile mentioante anterior, sau simptomele sa nu fie date de fisura anala ci de alta boala – cancer, hemoroizi, boala inflamatorie intewstinala, tuberculoza, sifilis, gonoree, etc.
Fisura anala trebuie operata?
Majoritatea cazurilor (85-90%) de fisura anala se vindeca cu regim si tratament cu medicamente. Ajung la operatie doar 10-15% dintre pacienti.
Desi operatia nu este complicata (se taie in lateral sfincterul anal care este cu tonusul; crescut) pot sa apara unele complicatii legate de anestezie, infectii sau chiar incontinenta fecala (nu se mai contracta sfincterul si se scurg materiile fecale necontrolat). Complicatiile pot sa apara cam la 5% dintre cei operati.
In afara sectionarii sfincterului anal, se mai pot face dilatatii ale lui.
Operatia fisurii anale
Dupa operatie pot sa persiste o perioada dureri in zona, dificultate la stat in fund, ce dispar dupa vindecare.
Complicatiile fisurii anale
Complicatiile fisurii anale sunt rare, au fost intalnite:
- Infectii locale mai usoare sau abcese ce trebuie operate
- Atingerea sfincterului (muschiului) anal ce poate da incontinenta anala
- Reaparitia fisurii (recidiva)
Tratamentul fisurii anale
Medicamentele care se administreaza local (nitroglicerina, nifedipina, diltiazem, oxid de zinc sau toxina botulinica), medicamente pentru constipatie si durere asociate cu regimul alimentar si de viata, fac ca simptomele sa fie din ce in ce mai slabe, disparand in 10-14 zile, dar vindecarea apare in 6-8 saptamani (pana la doua luni). Antibioticele nu sunt de obicei necesare.
Trebuie asociata o igiena locala corecta (evitarea hartiei igienice dure, eventual spalarea locala cu apa simpla dupa fiecare scaun), bai calde de sezut de 20 de minute de mai multe ori pe zi, fara sapun sau spumant, care pot fi iritative local.
Daca nu se vindeca dupa aceasta perioada, fisura anala devine cronica, si se poate pune problema interventiei chirurgicala (aici ajung cca 10-15% dintre pacienti)
Fisura anala regim alimentar
Regimul alimentar este esential in videcarea si prevenirea reaparitiei sau aparitiei fisurii anale. Scopul regimului este obtinerea unor scaune moi, neiritante pentru fisura.
Ca reguli generale noi recomandam pacientilor nostri:
- Evitarea alimentelor greu digerabile si care dau scaune tari – alune, popcorn, chipsuri)
- Evitarea fortarii la defecatie
- Folosirea de supozitoare emoliente locale pentru scaun
- Efort fizic regulat 30 minute zilnic, care contribuie la reglarea scaunului
- Cresterea cantitatii de lichide consumate
- Cresterea cantitatii de fructe si leguminoase consumate
- Scaderea cantitatii de condimente, prajeli, alcool
- Administrare de ceaiuri laxative in cantitate medie (diareea excesiva poate irita fisura)
Cum se poate preveni aparitia fisurii anale?
Prevenirea aparitiei sau reaparitiei fisurii anale poate fi posibila respectand regulile anterioare
Despre mine
Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, sunt doctor in medicina.
Dupa terminarea facultatii cu summa cum laude, primul pe tara cu medica generala zece (sef de promotie), am facut 3 ani de stagiatura in Bucuresti, apoi 3 ani la tara la dispensar, apoi am intrat prin concursuri succesive la Centrala Industriei Medicamentelor si Preparatelor Cosmetice, Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca, Institutul national de Medicina Sportiva, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti.
Acum am peste 38 de ani de practica medicala., din care 30 de ani de experienta in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale.
Tot cca 30 de ani de experienta am si la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind pentru profesia medicala mii de studenti la medicina (unii au ajuns acum profesori, sefi de sectie sau directori de spita), medicii rezidenti si specialisti.
Unde lucrez acum?
In prezent imi folosesc aceasta vasta experienta medicala avand un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in Clinica Sante din Bucuresti.
Ce bolnavi vin la consultatii?
Cam 90% dintre bolnavii pe care ii vad la cabinet nu au fost niciodata la mine la spital, iar 10% sunt o parte dintre bolnavii pe care i-am urmarit si la spital (ceilalti au ramas in urmarirea spitalului).
Multi dintre bolnavi au mai fost si la alti medici si vor o a doua opinie medicala, , unii vin din alte tari (evident sunt romani) unde locuiesc acum, si nu prea sau adaptat la asistenta medicala de acolo (in special din Anglia, Germania, Suedia, Norvegia, Irlanda, Moldova, SUA, Canada, si mult mai putini din Franta, Spania sau Italia).
Foarte multi sunt tineri, unii studenti, cu probleme nu foarte grave dar persistente, dar vad si pacienti cu mari probleme de sanatate, in special bolnavi hepatici.
Cel mai des solicita consultatii bolnavi cu gastrita, probleme cu colecistul – frecvent pietre la fiere-ulcer, boala de reflux gastroesofagian, ciroza, steatoza hepatica, hepatita cronica virala B sau C, dar deseori nu au un diagnostic si vin pentru simptome persistente- dureri abdominala, balonare, diaree sau constipatie, scadere in greutate, scaune cu sange, greata, transaminaze mari, noduli in ficat sau modificari de fiere gasite la ecografie, etc.
Ma asteptam ca, dupa ce am vazut zeci de ani bolnavi cu cela mai diverse, grave si ciudate boli in spitalul Fundeni, activitatea de acum sa mi se para banala si plictisitoare. Partea interesanta este ca acum activitatea mi se pare parca mai atractiva, asta pentru ca am timp suficient sa cunosc in detaliu situatia medicala a bolnavilor si sa cunosc si omul nu numai bolnavul si pe de alta parte, bolile fiind mai putin grave, bolnavii pleaca mai ….veseli de la mine, este desigur mai placut sa dai vesti bune decat proaste…
Activitate pe net
De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro, www.hepatolog.ro si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent).
Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina
Am multe solicitari la cabinet , pe unii bolnavi ii stiu de multi ani, altii vin cu rude sau prieteni, de aceea programarile sunt la 5-15 zile de la solicitare.
Am constat ca sunt numeroase persoane care nu au situatia medicala lamurita si vor sa vina la consult pentru o a doua opinie medicala.
Pentru cei care au nevoie de experienta mea pentru o a doua opinie medicala pentru problemele de sanatate, programarea se face la numarul de telefon de pe site 0758 751 841, sau direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil. In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web
Fisura anala este o boala destul de grava de care puteti suferii.In ciuda faptului ca boala nu este usoara, se poate trata foarte simplu. . Multa sanatate.
Pe 12 ian. am fost operata de fisura anala si hemoroizi care mi-au fost legati…… In afra mi-a cazut unul mai am 2 mari si cativa mai mici. Durerea la defecatie este MARE si cu sangerare usoara
Credeti ca vor disparea durerea si ceilalti hemoroizi???? Este normal sa stea legati de 12 zile si sa nu cada?
Cred ca trebuie sa mergeti rapid la medicul care a facut interventia sa vada ce este de facut, aveti nevoie de o evaluare reala a situatiei nu de pareri .. virtuale
Cu stima
Miercuri sunt programata pentru operatie de fisura anală. Sunt suportabile durerile cu calmante? Ketonal ajuta? Sunt cam speriată că am auzit că durerile sunt foarte mari după operație.Mulțumesc.
Sunt intrebari pentru medicul dvs curant, de unde as putea sa ghicesc ce se vi se va intampla dvs?