Unde se afla splina, ce face splina, care sunt functiile splinei
Splina este localizata in abdomen sub coaste in stanga
Cele mai importante functii ale splinei sunt:
- Distrugerea globulelor rosii imbatranite sau deteriorate
- Stocare de sange
- Apararea antiinfectioasa prin producerea unor substante antimicrobiene
Splina – dimensiuni normale
Splina normala are in jur de 11cm (ax lung evaluat la ecografie), iar greutatea normala a splinei umane este de cca 150g.
Care este rolul splinei in organismul uman
Rolurile splinei sunt urmatoarele:
- Splina contribuie la reglarea numarului celulelor sangelui pe care il filtreaza, retinand unele elemente straine (microbi, paraziti, cheaguri) sau globulele rosii imbatranite sau deteriorate. De aceea splina se imbolnaveste si se poate mari in bolile de sange, infectii sau boli parazitare. Sangele ajunge la splina din intreg sistemul digestiv, iar de la splina merge in mare parte in ficat, de aceea cele doua organe se imbolnavesc impreuna frecvent, iar splina se mareste in ciroza hepatica
- Splina contribuie la apararea imuna a organismului. De aceea splina se mareste in bolile autoimune
- Splina stocheaza sangele si il pompeaza in vasele de sange la efort (de aceea apare durerea de efort in zona splinei)
Care sunt bolile care pot sa apara la splina?
Atunci cand este bolnava splina se poate mari (de obicei asa se intampla) sau se poate micsora.
Marirea splinei se numeste splenomegalie, ea insoteste majoritatea bolilor splinei. Micsorarea splinei se numeste hiposplenie iar lipsa splinei asplenie
Splina poate avea boli proprii, sau poate fi imbolnavita in cadrul bolilor altor organe sau in boli generale ale organismului (dr Ditoiu).
De ce poate fi marita splina
Splina marita (splenomegalia) se poate intalni in urmatoarele situatii:
- Anemii hemolitice care pot sa apara in una din urmatoarele situatii
- Boli ale hemoglobinei
- Anemii hemolitice prin boli enzimatice (deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza)
- Anemii hemolitice autoimune
- Talasemie
- Cancere diferite (in special boli de sange neoplazice)
- Limfom Hodgkin
- Leucemia
- Limfom non- Hodgkin
- Alte cauze de splina marita
- Sindrom Felty – in poliartrita reumatoida
- Sarcoidoza
- Stocarea unor substante in splina
- Chiste , abcese sau hemangioame splenice
- Infectii
- Lupus eritematos sistemic
- Artrita reumatoida juvenila
- Ciroza hepatica
- Tumori
- Tromboza de vena splenica
Dupa cum se vede, rar splina are boli proprii, imbolnavindu-se in schimb in cursul altor boli.
Splina mica
Dupa cum am mentionat splina poate fi si mai mica decat in mod normal sau chiar sa lipseasca (asplenie).
Asplenia (lipsa splinei) poate fi urmarea unei operatii pentru diferite motive, poate fi din nastere (rar), sau splina poate sa existe dar sa nu isi indeplineasca functiile (asplenie functionala) cun se intampla in urmatoarele situatii
Boli hematologice in special ale globulelor rosii, hemoglobinei sau histiocitelor
Boli autoimune
- vasculite
- lupus
- poliartrita reumatoida
- sdr Sjogren
- poliarterita nodoasa
Boli cronice ale tubului digestiv
- boala celiaca
- rectocolita ulcerohemoragica
- limfangiectazia intestinala
- boala Wipple
Boli de ficat
- hepatita cronica
- ciroza hepatica
- boli cu stocarea diferitelor substante in ficat
Boli vasculare
- obstructia asterei splenice
- tromboza venei splenice
Alte boli
- HIV
- tratamente cu cortizonice in doze mari
- hranire indelungata exclusiv prin perfuzii
- iradierea splinei
Asa cum marirea spline cauzeaza unele probleme organismului, si scaderea functiilor splinei sua lipsa splinei poate da probleme, in special creste riscul de a face infectii
Splina doare? Care sunt simptomelor bolilor de splina?
Destul de frecvent unii pacienti se plang de dureri in zona splinei, si se tem ca au splina marita. Marirea splinei este rar intalnita in practica medicala curenta; in afara cirozei, vad doar 1-2 cazuri de splenomegalie anual, deci nu foarte des.
Marirea splinei (splenomegalia) nu da de obicei simptome deosebite, fiind deseori descoperita de medic, fara ca pacientul sa aiba vre-un simptom.
Uneori, splina marita poate da unele simptome ca:
- Durere / jena in zona splinei (subcostal stang)
- Balonare (daca splina este foarte mare)
- Oboseala, ameteli
- Sughit
- Satietate (saturare) rapida
- Febra
- Paliditate
- Scadere in greutate
Este grav sa ai splina marita?
In functie de cauza mariri splinei , situatia poate fi simpla sau grava, raspunsul nu se poate da pe net, stiind doar ca splina este marita. Raspunsul poate fi acelasi ca la intrebarea „am masine defecta, se poate repara?”
Ce analize se fac pentru a pune diagnosticul de boala de splina?
In cazul in care aveti marita sau mica, pentru diagnosticul cauzei bolii de splina, simptomele nu au mare importanta, iar medicul gastronterolog care va consulta poate considera necesara efectuarea de explorari suplimentare printre care:
- Ecografia abdominala, care poate arata daca splina este mare sau mica, cat de mare este, daca vena splenica este marita, daca sunt dilatate vasele din hilul splinei, daca splina are in interior noduli de diferite cauze, daca exista adenopatii in abdomen sau spline accesorii.
- Examenul Ct sau RMN abdominal, care arata cam aceleasi lucruri cu ecografia, dar cu o acuratele mult mai mare, dar si cu costuri si iradiere mai mari
- Scintigrafia cu trombocite marcate radioactiv (se ia sange de la pacient, se intrpoduce un element radioactiv in trombocite, si apoi se injecteaza din nou pacientului), care arata locul in care se ditrug trombocitele – de obicei in splina.
- Splenoportografia
- Laparoscopia exploratorie
- Biopsia splinei (mai rar efectuata datorita riscului de sangerare)
- Diverse analize de sange
Cat de mare este splina marita?
Splina cu dimensiuni de 12-15cm si greutate de 400-500g este marita usor (in ciroza, boli autoimune), daca are 16-19cm si 600-1000g este moderat marita, iar peste 20cm si peste 1kg greutate este splina foarte mare (in bolile de sange sau stocarea unosr substante in splina)
Splenomegalia – complicatii
Complicatiile splenomegaliei tin de cauza care a generat-o.
In principiu, un pacient cu splina mare poate sa aiba si unele dintre urmatoarele complicatii:
- Distrugerea exagerata a globulelor rosii cu anemie
- Distrugerea exagerata a trombocitelor (trombocitopenie) si risc de sangerari
- Distrugerea exagerata a leucocitelor (leucopenie) si cresterea riscului de infectii
- Riscul de rupere a splinei
- Riscul de tromboza a venei splenice
- Risc de aparitie a ascitei (lichid in burta)
Ce tratament se face pentru splina marita?
Nu exista un tratament global pentru splina marita, tratamentul fiind de fapt al cauzei care a dus la splenomegalie.
In unele situatii, tratamentul splenomegaliei presupune si scoaterea splinei in scop terapeutic sau de diagnostic si stadializare (de exemplu in limfom)
Cand trebuie scoasa splina- cand se face splenectomia?
Indicatia de scoatere chirurgicala a splinei se pune in urmatoarele situatii:
- Boli insotite de distrugerea trombocitelor sau globulelor rosii in splina (trombocitopenii sau anemii de obicei autoimune)
- Limfoame splenice (un fel de leucemii)
- Ruptura splinei
- Abcese ale splinei
- Chiste splenice
- Hemangioame mari ale splinei cu risc de rupere
- Cancere de vecinatate cu invazia splinei
- Unele forme de ciroza cu splina marita si modificarea a elementelor figurate ale sangelui
- Boli cu stocarea unor substante in splina ( boala Gaucher, boala Niemann-Pick , Amilodoza, sindrom Felty, sarcoidoza)
Cum se poate face splenectomia?
Scoaterea splinei (splenectomia) se poate faace prin mai multe metode:
- Chirurgie clasica (cu taietura abdomenului)
- Chirurgie laparoscopica ( numita de pacienti “cu laser”, care nu necesita taierea abdomenului) – vezi poza
- Splenectomie partiala chirurgicala = scoaterea unei parti din splina, pentru a evita efectele secundare scoaterii intregii spline
- Embolizarea unei artere splenice, care realizeaza un fel de splenectomie nechirurgicala
Scoaterea splinei poate avea efecte secundare?
Orice organ exista pentru ca are un rol in organism. De aceea, o manevra prin care se tulbura functia unui organ sau scoaterea unui organ poate fi insotita de efecte secundare.
Scoaterea splinei se poate insoti de urmatoarele efecte secundare:
- Risc crescut de infectii
- Cresterea numarului de leucocite
- Cresterea numarului de trombocite
- Cresterea riscului de formare de cheaguri (tromboze)
Bolile splinei forum
Chistul splenic poate influiența negativ femeia însărcinată și fetusul?
Teoretic nu, dar depinde de marimea lui.
Ce trebuie sa faci cand ai calcificari in splina?
Trebuie cautata cauza – cel mai frecvent tuberculoza, histoplasmoza sau bruceloza
Fac febra de 3 saptamani, si am dureri de splina de ce oare?
Sunt sute de cauze de febra, medicul dvs le ia sigur in considerare atunci cand va va consulta. Uneori durerile de splina si frbra pot semnala o infectie in sange cu implicarea splinei
Ma doare in stanga, cred ca splina , poate fi de la stres, fumat…
Durerea poate fi de la orice – exista acest subiect pe site. Splina doare rar, si nu de la stres sau fumat
Scoaterea splinei afecteaza ficatul?
De obicei nu afecteaza semnificativ ficatul, ba se pare ca in ciroza scoaterea splinei ar imbunatati functia ficatului
Care este marimea splinei normale?
Marimea splinei este de maximum 11cm ax lung la ecografie
Am o splina accesorie, ce inseamna splina accesorie?
Inseamna existenta unei a doua spline, care de obicei este mica.
Ce inseamna splina bifida?
Cred ca este vorba de spina bifida, problema de coloana care nu are nici o legatura cu splina.
Ce tratament se face cand ai splina marita?
Se descopera cauza si se face tratamentul cauzei maririi splinei.
Poate sa doara si altceva in zona splinei, fix acolo ma doare pe mine
Aveti alaturat o schema cu cele mai frecvente cauze de durere abdominala
Am un fel de umflatura in zona splinei, de ce se poate fi splina umflata?
Avei mai sus cauzele de splina marita
Splina doare? Am dureri in zona splinei
Doare dar foarte rar, de obicei durerea din zona splinei nu este data de o boala de splina ci de perete abdominal, colon, peritoneu, coaste, rinichi…
Soacra mea are 72 de ani si1,70m si 76kg, trebuie sa i se scoata splina. Scoaterea splinei se poate face laparoscopic in cazul ei?
La aceasta varsta inaltime si greutate, teoretic se poate face operatia laparoscopic, practic decide doar medicul curant dupa cu totul alte criterii decat varsta, greutatea si inaltimea, care nu au nici o importanta in aceasta indicatie operatorie.
Se poate muri la operatia scoaterii splinei?
Teoretic se poate muri din orice, deci si din aceasta cauza, dar riscul de deces la splenectomie este mic.
Mi s-a spus ca am un chist la splina, este o problema?
De obicei chistul spelenic nu da simptome sau complicatii, dar in functie de marimea sa si alte caracteristici ale sale si ale organismului dvs, poate fi o problema, chiar serioasa.
Splina calcificata poate sa duca la septicemie?
De fapt poate fi invers, septicemia poate sa duca la calcificari in splina.
Poate exista balonare de la splina marita?
Daca splina este foarte mare, poate umfla abdomenul si da senzatia de balonare, citi despre balonare aici
Mi s-a gasit splina neomogena la CT, ce poate fi?
Pot fi hemangioame multiple, infectie, sau altceva (tumori, limfom)
Exista tumori ale splinei?
Da, pot exista tumori canceroase, uneori metastaze, tumori in bolile de sange (limfom, miilon) sau tumori necanceroase, chiste, hemangioaame, etc
Cat se poate trai la 72 de ani cu o tumora a splinei cat pumnul?
Durata de supravietuire nu tine de varsta si marimea tumorii, iar pumnul… nu este o unitate de masura dupa care poti indica durata de supravietuire a cuiva pe net. .
Unde se poate face splenectomia?
Sunt numeroase unitati sanitare in toata tara unde se practica aceasta operatie
Un chist splenic de 6cm trebuie scos? Se poate trata si fara operatie?
Uu chisr splenic uneori trebuie operat alteori nu, depinde de fiecare caz in parte.
Pietre la splina – exista asa ceva, ce se face?
Nu exista pietre decat in organele care au canale de excretie (canale biliare, pancreatice, renale, salivare, etc). Dar, pot exista calcificari in splina, care seamana intr-o oarecare masura cu pietrele
Am hematoame in splina trebuie sa ma operez?
Hematomul im splina uneori trebuie operat (de obicei) dar alteori nu, fiecare caz in parte are evolutie si particularitatile lui, sfatuiti-va cu medicul dvs curant.
Se poate face splenectomie partiala in purpura trombocitopenica idiopatica?
Teoretic se poate face splenectomie partiala.
Cand se face splenectomie clasica (cu taietura) si cand se face splenectomie laparoscopica?
Splenectomia laparoscopica se face ori de cate ori este posibil (este preferabila, este mai putin traumatizanta, mai ieftina, cu mai putine zile de internare, cu mai putine complicatii), dar la un anumit caz doar medicul chirurg decide care din metode se poate aplica unui anumit caz.
Am splina de 12,5cn de la ce valoare trebuie sa ma ingrijorez si sa merg la medic?
Nu se poate spune de la ce valoare ar trebui sa va ingrijorati, deoarece situatie difera de la bolnav la bolnav. Sunt multe boli la care modificarea dimensiunilor splinei nu este deosebit de mare, dar asociata cu alte simptome sau analize modificate, impun o evaluare medicala rapida , fara a astepta aparitia altor simptome sau modificari de analize. Fiecare caz se evalueaza separat – vad destul de des pacienti cu boli serioase diagnosticate intamplator, in lipsa unor simptome de speriat-
O splina mare se trateaza exact ca o masina defecta: descoperi defectul si il inlaturi. Asa cum nu exista o singura manevra prin care poti face o masina defecta sa mearga, si apoi vezi ce defect are si il inlaturi, nici in medicina nu poti sa faci o splina mare sa dea inapoi, apoi vezi ce boala este. Hipocrat, un celebru medic antic considerat parintele medicinii, a spus ca „zeii au pus diagnosticul inaintea tratamentului”. Cu alte cuvinte, ca sa poti face un tratament, trebuie mai intai sa afli cauza simptomelor.
Ce trebuie sa faci atunci cand ai o problema cu splina?Cat trebuie sa astepti pana mergi la medic?
In principiu daca ai probleme de sanatate cu sau fara simptome, normal ar fi sa stii care este cauza si gravitatea lor.Nu se poate spune care este perioada de asteptare de cand apar simptomele pana cand trebuie sa te ingrijorezi sau durata a simptomelor care ar trebui sa va ingrijoreze deoarece situatie difera de la bolnav la bolnav. In principiu, majoritatea bolilor digestive nu reprezinta o urgenta medicala, problema poate fi ca aceleasi simptome dau si numeroase boli – de fiere, ficat, stomac sau colon, de aceea sunt posibile confuziile de diagnostic. Riscul cel mai mare este ca o boala sa para a avea o evolutie blanda cel putin o perioada de timp, apoi evolutia sa se agraveze, facand necesar consultul medical pentru precizarea diagnosticului corect. Dupa aprecierea corecta a diagnosticului si gravitatii bolii, urmarirea de catre medic este mai..laxa, in functie de pacient. fiecare caz se evolueaza in felul lui, (vad destul de des pacienti cu boli serioase diagnosticate intamplator, in lipsa oricaror simptome ingrijoratoare).
Pentru linistea dvs cred ca este mai bine sa faceti o evaluare medicala care sa arata ca nu aveti ceva ingrijorator , deci mai bine platiti o consultatie degeaba, decat sa o faceti prea tarziu .Cel mai corect lucru este sa faci asa cum faci cand observi ca se scurge putin ulei la masina , nu o lasi sa crape motorul ci mergi la mecanic. Este normal sa ai aceeasi grija de propriul organism, mai ales ca piesele de schimb nu exista.. Cu bani nu poti sa iti cumperi sanatate, poti doar beneficia de o ingrijire medicala mai buna.
Care este cel mai bun tratament si regim pentru splina marita?
In privinta tratamentelor medicale sau regimului alimentar indicatiile generale ca cele de pe site, sunt … generale, nu se aplica automat tuturor pacientilor cu aceea boala. Daca diagnosticul este corect, in fiecare boala exista mai multe scheme de tratament recomandate, mai multe scheme corecte.. Problema este ca fiecare bolnav are anumite caracteristici, anumite.. sensibilitati care fac ca o schema de tratament corecta sa i se potriveasca mai bine, iar alta mai putin bine. Medicul curant trebuie sa aleaga schema care i se potriveste cel mai bine bolnavului pe care il are in fata sa. Pentru a recomanda aceasta schema terapeutica potrivita unui anumit bolnav, medicul este ajutat de lucrurile pe care le-a invatat in cei 6 ani de facultate, in anii de rezidentiat, de datele teoretice din studiile clinice, dar si mai mult il ajuta experienta medicala (ca de altfel in orice alta meserie) si luarea in calcul a tuturor caracteristicilor bolnavului pe care il consulta. Daca toti bolnavii cu o anumita boala s-ar trata la fel, se poate lua o schema de tratament de pe internet, si se rezolva problema, fara sa iei in calcul riscurile tratamentului si ale bolii la persoana respectiva..
Despre mine
Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, sunt doctor in medicina.
Dupa terminarea facultatii cu summa cum laude, primul pe tara cu medica generala zece (sef de promotie), am facut 3 ani de stagiatura in Bucuresti, apoi 3 ani la tara la dispensar, apoi am intrat prin concursuri succesive la Centrala Industriei Medicamentelor si Preparatelor Cosmetice, Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca, Institutul national de Medicina Sportiva, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti.
Acum am peste 38 de ani de practica medicala., din care 30 de ani de experienta in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale.
Tot cca 30 de ani de experienta am si la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind pentru profesia medicala mii de studenti la medicina (unii au ajuns acum profesori, sefi de sectie sau directori de spita), medicii rezidenti si specialisti.
Unde lucrez acum?
In prezent imi folosesc aceasta vasta experienta medicala avand un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in Clinica Sante din Bucuresti.
Ce bolnavi vin la consultatii?
Cam 90% dintre bolnavii pe care ii vad la cabinet nu au fost niciodata la mine la spital.
Multi dintre ei nu au mai fost la medic, dar altii vor o a doua opinie medicala si unii nemultumiti de perioadele lungi de asteptare si lipsa de timp a medicilor din spitale.
Unii nu prea stiu care este starea lor de sanatate desi au fost in spitale, dar datorita aglomerarii extreme de aici, medicii nu au avut timp sa discute cu ei, sa le spuna ce au, cat de grav este, ce sa faca mai departe, cand sa intrerupa tratamentul, ce controale sa faca ,etc, (acest lucru este obisnuit in spital, stiu bine acest lucru din experienta de 30 de ani de spital Fundeni)
Unii vin din alte tari (evident sunt romani) unde locuiesc acum, si nu prea sau adaptat la asistenta medicala de acolo (in special din Anglia, Germania, Suedia, Norvegia, Irlanda, Moldova, SUA, Canada, si mult mai putini din Franta, Spania sau Italia).
Foarte multi sunt tineri, unii studenti, cu probleme nu foarte grave dar persistente, dar vad si pacienti cu mari probleme de sanatate, in special bolnavi hepatici.
Cel mai des solicita consultatii bolnavi cu gastrita, probleme cu colecistul – frecvent pietre la fiere-ulcer, boala de reflux gastroesofagian, ciroza, steatoza hepatica, hepatita cronica virala B sau C, dar deseori nu au un diagnostic si vin pentru simptome persistente- dureri abdominala, balonare, diaree sau constipatie, scadere in greutate, scaune cu sange, greata, transaminaze mari, noduli in ficat sau modificari de fiere gasite la ecografie, etc.
Ma asteptam ca, dupa ce am vazut zeci de ani bolnavi cu cela mai diverse, grave si ciudate boli in spitalul Fundeni, activitatea de acum sa mi se para banala si plictisitoare. Partea interesanta este ca acum activitatea mi se pare parca mai atractiva, asta pentru ca am timp suficient sa cunosc in detaliu situatia medicala a bolnavilor si sa cunosc si omul nu numai bolnavul si pe de alta parte, bolile fiind mai putin grave, bolnavii pleaca mai ….veseli de la mine, este desigur mai placut sa dai vesti bune decat proaste…
Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina
Am multi pacienti la cabinet dupa cca 4 decenii de activitate medicala , pe unii ii stiu de mult timp, altii vin cu rudele, sau isi trimit prietenii cu probleme de sanatate, de aceea programarile sunt la 5-15 zile de la solicitare. Cat timp am lucrat la spitalul Fundeni, era destul de greu pentru cineva sa ajunga la mine la consult datorita aglomerarii si accesului dificil la spital (acum ar fi fost practic imposibil). Acum accesul este relativ facil, liber.
Pentru aceste persoane care nu au situatia medicala lamurita si vor sa vina la consult pentru o a doua opinie medicala pentru problemele de sanatate, programarea se poate face la numarul de telefo
n de pe site 0758 751 841, sau direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil.
In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web
Pentru ca boala nu prea are zile libere (ba uneori problemele apar chiar in zilele cand esti tu liber si ai vrea sa pleci…. la munte) secretariatul de programari raspunde la telefon zilnic de la ora 8 la 20, inclusiv in weekend, iar in caz de graba incercam sa facem programarea chiar in ziua solicitarii sau in ziua urmatoare in limita locurilor disponibile.