Probleme cu ficatul – intarirea ficatului = ciroza hepatica

Dr AV Ditoiu, specialist gastroenterolog hepatolog Spitalul Fundeni Bucuresti

Pornind – probabil- de la urarea „tare ca piatra”, exista persoane care vor sa-si intareasca ficatul, sistemul imunitar sau … alte sisteme.

Voi spune cateva lucruri despre „intarirea ficatului”.

Pentru un medic ficatul intarit reprezinta un lucru foarte rau, ca si ficatul mic.

Atunci cand … ceva (virus, alcool, imunitate crescuta, etc) ataca ficatul, sunt distruse o parte din celulele sale. Dupa distrugerea celulelor, apare regenerarea, dar regenerarea tesutului hepatic distrus se face in special prin tesut fibros; de altfel ati vazut ca daca te tai mai adanc la mana, vindecarea se face cu o cicatrice mai albicioasa decat tesutul vecin, cicatrice fibroasa, care are rol de rezistenta.

In ficatul distrus se intampla acelasi lucru- regenerarea se face prin tesut fibros, care in primul rand nu are functie ca tesutul hepatic normal,iar  in al doilea rand, ca orice cicatrice, intareste ficatul. De aceea, ficatul fibros, cu ciroza, este la palpare tare, mai tare decat ficatul normal, iar a spera sa-ti intaresti ficatul – la propriu- inseamna a spera sa faci ciroza hepatica.

Medicamente pentru „intarirea” ficatului

Se mai pune problema daca exista medicamente sau alte preparate care au capacitatea de a creste functia ficatului normal, cu alte cuvinte de a-l .. intari.

Ficatul normal nu are nevoie de o crestere a capacitatii sale functionale, si de altfel nici un organ normal nu are nevoie de un suport suplimentar pentru a-si realiza functiile, asa cum o masina este proiectata din fabrica sa mearga .. normal in conditii normale. Nu cresc ca zilnic faceti ceva suplimentar masinii dvs pentru ca sa functioneze (nu ii puneti pe langa uleiul sau benzina normala si cativa aditivi de ungere, de fludificare a benzinei, de protectie a carburatorului a esapamentului si rulmentilor, iar seara si o slutie sa nu se uzeze suspensia pe timpul noptii cat masina sta.

Daca vrei ca un organ sau un motor sa functioneze mai bine, singura masura logica de protectie pe care o poti lua este sa-i dai mai putin de lucru, deci sa il protejezi de suprasolicitare- iar protectia ficatului inseamna evitarea cauzelor de suprasolicitare – alcool, grasimi, prajeli, medicamente, obezitate, infectii, etc.

Din aceasta cauza, bolnavilor de ficat li se recomanda un anumit regim alimentar si de viata, pentru a scuti ficatul bolnav de munca suplimentara.

Orice inghitim, trece in final prin ficat pentru metabolizare, iar metabolizare inseamna munca suplimentara..

Daca aveti probleme cu ficatul de genul celor mentionate in articol, nu trebuie sa  fiti disperat, dar nici sa  neglijati problema . Pentru ca situatia sa fie sub control, tebuie doar sa fiti diagnosticat, urmarit si tratat de un gastroenterolog sau hepatolog cu experienta, .Cel mai corect lucru este sa faci asa cum faci cand observi ca se scurge putin ulei la masina , nu o lasi sa crape motorul ci  mergi la mecanic. Este normal sa ai aceeasi grija de propriul organism, mai ales ca piesele de schimb  nu exista.

Inapoi la prima pagina

4 Replies to “Probleme cu ficatul – intarirea ficatului = ciroza hepatica”

  1. Buna seara D.doctor.Suntem din republica Moldova.Avem o intrebare ,daca ne putem programa la D-voastra la un consult?D-za hepatita B si D fibroza ficatului F 1,F 2

  2. Buna ziua, am fost diagnosticata cu hepatita autoimuna, iar mai nou cu scleroza multipla. La ultimele analize se observa o crestere progresiva a IgG – seric(= 2000, interval 700-1600) si gamama GT (= 154, interval <40). Nu inteleg corelarea intre IgG si gamma GT. Am urmat tratament naturist cu papadie, armurariu si esentiale si am reusit de multe ori ca TGo, TGP si gamma Gt sa fie in intervale si raport A/G l-am adus in interval 0,8-1 (in conditiile in care l-am avut 0.5), dar IgG se mentine mare tot timpul. Ce imi recomandati in acest caz ???

Aici puteti posta un comentariu referitor la tema articolului de mai sus